Facultatea de
Automatică, Calculatoare,
Inginerie Electrică și Electronică

Limba engleză

Anunțuri

Apr
18

În atenția studenților bursieri

Studenții care beneficiază de burse începând cu semestrul II, vor trimite documentele pentru virarea bursei (scan extras de cont, scan C.I. și scan carnet de student vizat pe anul în curs) pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. În subiectul e-mailului se va menționa acte bursă + numele și prenumele iar la conținut facultatea la care este student, anul și programul de studii.

Apr
16

Listele cu studentii care beneficiaza de bursă in Semestrul 2

Au fost afișate listele cu studentii care beneficiaza de bursă in Semestrul 2, anul universitar 2023-2024. Acestea pot fi consultate pe pagina de Burse 2023-2024.

Mar
26

Sesiune suplimentară de restanțe

În cadrul şedinţei din 20 martie 2024, Consiliul Facultăţii ACIEE a aprobat propunerea de organizare a  unei sesiuni suplimentare de restanțe pentru toți studenții facultății, în perioada 08 – 19 aprilie 2024 (săptămânile 7 și 8 din semestrul II al anului universitar 2023-2024). Participarea studenților la această sesiune se va face cu acordul cadrului didactic, programarea examenelor stabilindu-se de comun acord.

 

Mar
19

Situația scolară din semestrul I, anul universitar 2023-2024 a studenților de la licența si master

Listele cu situația scolară din semestrul I, anul universitar 2023-2024 a studenților de la licența si master.

Eventualele observații se trimit pe mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Mar
04

Burse sociale sem II, anul universitar 2023-2024

Pentru obţinerea bursei sociale în semestrul II al anului universitar 2023-2024, studenţii cu vârsta până în 35 de ani, cu venituri sub salariul minim net pe economie pe ultimele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024), pot depune dosarul complet la Secretariatul facultății în perioada 11.03.2024 – 20.03.2024.
Bursele vor fi repartizate în limita fondului primit în funcţie de venitul pe membru de familie.

Ian
31

Repartizare tabere studențești în perioada vacanței de iarnă 2024

Luni, 05 februarie 2024, ora 13:00, în sala Y 104, are loc întâlnirea comisiei de repartizare a taberelor studenţeşti cu beneficiarii locurilor de tabără din lista finală.

(1) Beneficiarii burselor sociale sunt:

a) Studenţii orfani de unul sau de ambii părinți, respectiv cei pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;

b) Studenţii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular și cu oricare altă boală cronică pe care Senatul universitar o poate lua în considerare;

c) Studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie;

(2)  Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului

(1) Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, luând în calcul veniturile părinților și ale copiilor aflați în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului - soție, copii - dacă este cazul, luând în calcul:

a) veniturile salariale și asimilate acestora, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

b) pensiile, inclusiv cele pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, indiferent dacă sunt de la bugetul de stat sau din fondurile de pensii facultative şi indiferent de tipul acestora, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;

c) veniturile obținute din activități agricole conform prevederilor Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

d) alocațiile de stat pentru copii, în conformitate cu Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) alocațiile de plasament în conformitate cu Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) veniturile obținute din concedii medicale pentru sarcină sau lehuzie sau indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

g) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, inclusiv indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav;

h) veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;

i) drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii unităților de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și persoanele civile, precum și cele ale gradaților și soldaților concentrați sau mobilizați;

j) orice venituri realizate din activitățile economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în sensul OUG nr. 44/2008 aprobată de Legea 182/2016;

k) orice venituri realizate din meserii liberale și din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală;

l) dividendele realizate în ultimele 12 luni calendaristice. Media lunară se realizează prin raportarea acestora la 12.

(2) Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net al acestora se va calcula ținând cont doar de veniturile personale și de veniturile persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soție etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În vederea acordării burselor sociale, studenții trebuie să depună următoarele documente justificative pe baza cărora se realizează încadrarea în unul dintre tipurile de burse oferite:

a) înscrisuri care să demonstreze veniturile studentului, respectiv ale familiei sale. În cazul în care niciunul dintre părinți nu obține venituri, aceștia depun o declarație pe proprie răspundere în acest sens, însoțită de documentele care atestă acest lucru.

b) pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care părinții studentului lucrează sau domiciliază în străinătate.

c) copii după certificatul/certificatele de deces ale părintelui/părinților, dacă este cazul.

d) certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se regăsește în lista de la art. 30, alin. (1), lit. b).

Actele medicale se vizează de Cabinetul medical studenţesc.

Salariu minim brut pe ţară, garantat în plată lunar pe anul 2021, conform HG nr. 4/13.01.2021, este de 2300 lei (1386 lei net), începând cu 1 ianuarie 2021.

Dosarul va fi însoţit de următoarele acte:

  • Cerere – tip pentru acordarea bursei și cerere pentru eliberarea adeverințelor de la ANAF pentru student și toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani (se pot descărca de pe site-ul facultății);
  • Adeverinţă de elev/student, pentru membrii familiei care urmează o instituţie de învățământ;
  • Copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte sau de ambii, la care se adaugă taloanele de pensie de urmaş pe lunile decembrie 2020, ianuarie  2021 şi februarie 2021;
  • Copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, însoțită de adeverinţă de la Casa de Pensii/cupon privind cuantumul pensiei alimentare, pentru student şi fraţii acestuia, pe lunile decembrie 2020, ianuarie 2021 şi februarie 2021;
    Daca studentul şi fraţii acestuia nu primesc aceasta pensie, acestia vor mentiona in declaratia notariala pe propria raspundere;
  • Adeverinţă cu venitul net realizat de fiecare membru din familie pe lunile decembrie 2020, ianuarie  2021 şi februarie 2021. În cazul în care niciunul dintre membrii familiei nu obține venituri, aceștia vor prezenta o declarație notarială pe proprie răspundere în acest sens, in care se va mentiona că în lunile decembrie 2020, ianuarie  2021 şi februarie 2021 nu a obtinut venituri;
  • Adeverinţă de şomaj şi/sau ajutor social pentru lunile decembrie 2020, ianuarie  2021 şi februarie 2021, daca este cazul;
  • Taloanele de pensie pe lunile decembrie 2020, ianuarie  2021 şi februarie 2021, în cazul în care părinţii sunt pensionari. (În situaţia  în care acestea nu pot fi prezentate, se va ataşa la dosar o adeverinţă eliberată de Casa de Pensii in care se va mentiona suma primita pentru fiecare luna in parte);
  • Declaraţie notarială pe propria răspundere a studentului (solicitantului bursei) in care sa se mentioneze urmatoarele (doar dacă studentul se încadrează în situațiile de mai jos):
    • că studentul nu a beneficiat de niciun venit pe lunile decembrie 2020, ianuarie 2021 şi februarie 2021 (în cazul în care studentul nu este salariat);
    • că nu beneficiază de alte venituri, în afara celor declarate (în cazul în care studentul este salariat);
    • că părinţii nu lucrează şi nu domiciliază în străinătate (în cazul în care parinții nu realizează venit);
  • Adeverinţă şi declaraţie pe propria răspundere că solicitantul bursei nu beneficiază / nu a beneficiat de bursă de la altă instituţie de învăţământ superior, dacă este cazul.
  • Alte acte doveditoare ale veniturilor (pensii speciale, ajutoare, indemnizatii, etc.)

Notă

Adeverinţele de venit trebuie să precizeze clar venitul net pe fiecare lună în parte, să fie ştampilate, semnate şi să nu conţină ştersături.

  • ancheta socială este obligatorie în urmatoarele cazuri:
    daca părintii studentului lucrează sau domiciliază în străinătate
  • daca familia nu are niciun venit.

Studentul își asumă răspunderea cu privire la documentele depuse.

Secretariatul va primi toate dosarele, analiza acestora va fi făcută de comisia de acordare a burselor.

Dosarele se depun în sala Y 105 “Prof.dr.ing. Emil Ceangă”, în perioada:
luni 15.03.2021 – joi 18.03.2021, între orele 10.00 – 12.00, 15.00 – 16.00
vineri 19.03.2021, între orele 10.00 – 12.00

 

Data afişării:  05.03.2021, ora 15.00

Pagină burse sociale

Admitere

Sep
01

Admitere Masterat - Sesiunea Septembrie 2023

Pentru Sesiunea Septembrie 2023 Facultatea noastră oferă următoarele locuri la concurs (Locurile se vor actualiza până la începutul sesiunii de admitere din toamnă):

Sep
01

Admitere Licență - Sesiunea Septembrie 2023

Pentru Sesiunea Septembrie 2023 Facultatea noastră oferă următoarele locuri la concurs (Locurile se vor actualiza până la începutul sesiunii de admitere din toamnă):

Mai
02

Admitere 2023

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică îți oferă cunoștințe și competențe tehnice inginerești la nivelul tuturor ciclurilor de învățământ superior (licență, masterat și doctorat) și la nivel de calitate compatibil cu al universităților tehnice din țară și străinătate.

Ne găseşti şi pe:

Facebook: @faciee (https://www.facebook.com/faciee/) şi

Instagram: @facultate_aciee (https://www.instagram.com/facultate_aciee/)

Youtube: Facultatea ACIEE Galati (Facultatea ACIEE Galati - YouTube)

Pentru a intra în contact cu noi te rugăm să ne scrii la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să ne suni la numărul: 0336 130 236

Mai
02

Admitere la facultate 2023

Trăim în epoca tehnologiei informaţiei, iar societatea viitorului va fi bazată din ce în ce mai mult pe calculatoare, robotică, energii regenerabile şi telecomunicaţii. Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică îţi oferă şansa să devii un bun specialist în domenii de vârf ale ingineriei, putând urma unul din următoarele domenii de studii:

  • Ingineria Sistemelor (specializarea Automatică şi informatică aplicată);
  • Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei (specializarea Calculatoare);
  • Inginerie Electrică (specializările: Inginerie electrică şi calculatoare, Electromecanică şi Electronică de putere şi acţionări electrice);
  • Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale (specializările: Rețele și software de telecomunicatii și Electronică aplicată).

Admiterea din acest an se va face DOAR pe baza dosarului de concurs, la toate domeniile de studii din facultate.

Pentru a  cunoaşte mai bine specializările din facultatea noastră, precum şi detalii privind Admiterea 2023, ţi-am pregătit acest Ghid al Candidatului .

Dacă vrei să ştii mai multe despre specializările existente în facultatea noastră poţi accesa paginile departamentelor din facultate:

Detalii privind calendarul admiterii, criteriile de admitere, numărul de locuri şi informaţii privind specializările la care poţi fi student le găseşti aici: http://www.aciee.ugal.ro/admitere/licenta

Mai
02

Admitere masterat 2023

Atragem atenţia tuturor celor interesaţi că în anul 2023, Admiterea la programele de master din Facultatea ACIEE se va desfăşura în două sesiuni: Iulie şi Septembrie.

Dacă vrei să îţi continui studiile în facultatea noastră sau dacă doreşti să îţi completezi studiile în unul din domeniile de vârf promovate în facultatea noastră, ai la dispoziţie programe de master în următoarele domenii:

  • Ingineria Sistemelor (programul Sisteme informatice de conducere avansată);
  • Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei (programul Tehnologii informatice avansate);
  • Inginerie Electrică (programele: Utilizarea eficientă a energiei şi surse regenerabile şi Electronică de putere și sisteme avansate de conversie);
  • Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale (programul Sisteme electronice avansate).

Detalii privind calendarul admiterii, criteriile de admitere, numărul de locuri şi informaţii privind programele de studii la care poţi fi student le găseşti aici: http://www.aciee.ugal.ro/admitere/masterat

Mai
02

Admitere doctorat 2023

Facultatea noastră oferă posibilitatea de a urma studii de doctorat în domeniile:

  • Ingineria Sistemelor;
  • Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei;
  • Inginerie Electrică.

Detalii privind admiterea la doctorat găseşti la adresa: https://admitere.ugal.ro/doctorat/sesiunea-iulie

Evenimente

Apr
17

LIBERTY Galati - INTERNSHIP 2024 - înscrieri Școala de vară 2024

Ești student sau proaspăt absolvent și ești pasionat de sustenabilitate? Aplică la programul nostru de internship "Școala de vară" până pe 30 aprilie. Vei avea oportunitatea să înveți de la cei mai buni specialiști și vei dobândi cunoștințe teoretice și practice în domeniul siderurgic. Află mai multe aici: 

Mai
29

Angajări în cadrul companiei HaynesPro Data SRL

Compania HaynesPro angajeaz[ tineri sau proaspeți absolvenți de Autovehicule Rutiere / Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației sau Inginerie Electrică, care doresc să se dezvolte și să se perfecționeze.

Mar
27

Start Campanie Recrutare: Together We Grow - Rompetrol Traineeship Program

Rompetrol a dat startul recrutării pentru ediția 23 a programului de Internship Together We Grow – Rompetrol Traineeship Program.

Dec
05

Prezentare compania Arabesque

O companie de top se dezvoltă cu o echipă puternică de IT.

Te așteptăm miercuri, 7 decembrie 2022, alături de reprezentații companiei Arabesque, cea mai mare companie de distribuție a materialelor de construcții din România, să îți arătăm cât de importantă este o echipă de IT și în acest domeniu și cum poți face parte din ea!

Construim împreună cariera ta de succes!

Iul
08

Bootcamp STS 22-27 august 2022, Brașov

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) organizează în premieră școala de vară „Bootcamp STS” în perioada 22 – 27 august a.c., la Cristian, în județul Brașov. Evenimentul este dedicat studenților care au finalizat anii II și III de studiu ai facultăților cu profil tehnic din domeniul comunicații și tehnologia informației.