Facultatea de
Automatică, Calculatoare,
Inginerie Electrică și Electronică

Limba engleză

În perioada 19 octombrie – 1 noiembrie a.c. au loc înscrierile în selecția studenților pentru mobilități Erasmus+ de studii (sem. 2) și practică (vara 2021). 

In conformitate cu Hotararea Senatului Universitatii din 21.10.2020:

Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, propunerea de prelungire cu o lună a perioadei de desfășurare a activităților didactice exclusiv online, în perioada 1 – 30 noiembrie 2020, având în vedere prevederile HG nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vă anunțăm că în conformitate cu Hotararea Consiliului Facultatii ACIEE din 21.10.2020:

Se aprobă organizarea unei sesiuni suplimentare de restanțe în săptămânile 7 și 8 din semestrul I al anului universitar 2020-2021, conform Hotărarii Consiliului de Administrație nr. 90/12.10.2020. Examenele restante se vor susține online, numai cu acordul cadrului didactic titular. Studenții vor contacta direct cadrele didactice titulare, în vederea organizării susținerii acestor restanțe.

Dragi studenți,

Începând cu acest an facultatea noastră demarează concursul ACIEE – Hackathon. Sunt convins că, prin participarea voastră cât mai numeroasă, acesta va fi un succes!

Vă așteptăm să vă înscrieți la acest concurs în perioada 26-30 octombrie 2020.

Dragi studenți,
Ținand cont de faptul că secretariatul facultății a fost închis câteva zile, vă anunțăm că în perioada 26.10.2020 - 30.10.2020 acesta va fi deschis studenților după programul 10.30-16.30. În acest interval orar vor putea fi ridicate carnetele de student și legitimațiile de transport, depuse dosarele pentru burse etc.
Reamintim că în această perioadă de pandemie este preferabil modul de lucru online, adresa de contact fiind: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..