Având în vedere hotărârea Consiliului Facultăţii ACIEE privind organizarea unei sesiuni suplimentare de restanțe în săptămânile 7 și 8 din semestrul I al anului universitar 2021-2022, studenţii vor transmite cererile pentru restanţe (însoţite de chitanţe) în perioada 3 - 8 noiembrie 2021 folosind formularul de mai jos:
Având în vedere rata de incidenţă ridicată privind infectarea cu virusul covid-19 înregistrată în municipiul Galaţi şi Hotărârea Senatului universitar nr. 247/23.09.2021, Consiliul Facultăţii a aprobat ca toate activităţile didactice din cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică să se desfăşoare în regim on-line, pe platforma Microsoft Teams, până la data de 03.12.2021.
În perioada 1 - 6 noiembrie a.c. au loc înscrierile în selecția studenților pentru mobilități Erasmus+ în sem. 2 (2021-2022).
Smartech Automation are o experiență vastă în dezvoltarea tipologiilor SCADA, atât în privința domeniilor de aplicabilitate (alimentare cu apă, canalizare, transport și distribuție a apei), echipamente, monitorizarea proceselor și crearea panourilor de control, cât și a celor de comunicare.
Conform Hotărârii Consiliului Facultății nr. 36 din 22 octombrie 2021, se aprobă trecerea tuturor activităților didactice din cadrul FACIEE în regim online pe platforma Microsoft Teams, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2021.