Facultatea de
Automatică, Calculatoare,
Inginerie Electrică și Electronică

Limba engleză

https://www.ugal.ro/anunturi/in-memoriam/15590-in-memoriam-prof-dr-ing-emil-mina-rosu

S-a născut în 25 octombrie 1944, în localitatea Drăgănești, județul Neamț. Emil Mina Roșu a devenit inginer în anul 1967, în urma absolvirii cursurilor Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. În anul 1985 a obținut titlul de doctor-inginer, tot la Facultatea de Electrotehnică, avându-l drept conducător științific pe profesorul Nicolae Boțan, creatorul școlii de acționări electrice din România.

Teza sa de doctorat, cu titlul „Contribuţii privind influenţa mărimii de comandă asupra conducerii optimale a sistemelor de acţionare electrică reglabile cu motoare de c.c.” a devenit o cărămidă pentru dezvoltarea școlii de acționări electrice din universitatea gălățeană.

Timp de 34 de ani și-a desfășurat activitatea în universitatea noastră, ocupând pe rând treptele academice, începând cu funcția de șef de lucrări, până la aceea de profesor universitar.

Numele profesorului Emil Mina Roşu este direct asociat cu Școala de Inginerie Electrică din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, fiind, pe drept cuvânt, considerat întemeietorul acesteia în instituția de la Dunăre.

Pe lângă meritele didactice deosebite, profesorul Emil Mina Roșu și-a adus contribuții majore la dezvoltarea întregii comunități academice – atât din facultate cât și din universitate – prin funcțiile de conducere din care a făcut parte de-a lungul timpului: prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați (1990-1996), decan al Facultății de profil (2002-2004), șef al catedrei „Ingineria Sistemelor de Conversie a Energiei Electrice” (2004-2010).

Pentru competențele dovedite în activitatea administrativă, în perioada 1992-1996 a fost membru al  Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).

Printre contribuțiile deosebite ale profesorului Emil Mina Roșu, la loc de cinste trebuie puse tezele de doctorat conduse în domeniul ingineriei electrice, teze care au permis formarea de specialiști de marcă, în acest domeniu, oameni care au putut duce mai departe atât învățământul electric gălățean cât și sectoarele forte ale industriei gălățene.

Profesorul Emil Mina Roșu a desfășurat atât o importantă activitate editorială și de publicare științifică cât și conducere de proiecte de cercetare, concretizată prin:

- 11 tratate, manuale și alte publicații, din care 8 în edituri centrale, 3 pe plan local și 4 în calitate de prim autor și coordonator;

- lucrări științifice publicate și prezentate - 97 din care 32 ca unic sau prim autor. La acestea se adaugă 2 brevete de invenție;

- director a 15 proiecte și granturi de cercetare.

Întreaga activitate științifică i-a adus domnului profesor Emil Mina Roșu o recunoaștere, atât la nivel național cât și internațional.  Pe plan național, a fost distins cu titlul de profesor emerit al Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În plan internațional, a fost distins cu Medalia Universității Le Havre – Franța.

Domnul profesor Emil Mina Roșu va dăinui mereu în sufletele celor care l-au cunoscut, stimat și iubit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!