Facultatea de
Automatică, Calculatoare,
Inginerie Electrică și Electronică

Limba engleză

Ești #studentFACIEE? Te provocăm ca printre cursuri, laboratoare, seminarii și proiecte, teme și deadline-uri să ne demonstrezi că poți fi creativ, original și cât mai inventiv! Singur sau în echipă, dacă ai o idee despre un mod original de a ura Sărbători fericite colegilor tăi și profesorilor, te invităm să te înscrii la concurs. Va trebui să realizezi o felicitare și un video de maxim 1 minut în care ești liber să prezinți și să promovezi povestea realizării acestei felicitări. Comunitatea va hotărî dacă îi place sau nu ideea ta!

Numărul de , ,  sau  primite va decide dacă proiectul tău va face parte dintre cele cinci selectate!  

Știi să utilizezi un editor video sau de imagini, un program de modelare, să folosești o imprimantă 3D, să programezi un robot sau să folosești un limbaj de programare sau pur și simplu ești un bun manager de echipă? Atunci așteptăm cu interes să ne prezinți ideea ta!

Regulament:

  • Se poate participa individual sau în echipe de maxim 3 studenți.
  • Proiectul va consta în realizarea unei felicitări și a unui video de minim 30 secunde - maxim 1 minut în care se va prezenta și promova proiectul sau povestea realizării acestuia.
  • Se va desfășura pe o pagină dedicată pe Facebook.
  • Proiectele sunt promovate de fiecare participant în perioada de promovare. Vor fi numărate doar , ,  sau  primite pe pagina de Facebook a concursului!
  • Perioada de înscriere: 4-11.12.2020.
  • Perioada de dezvoltare a proiectului: 7-14.12.2020.
  • Proiectele se vor trimite pe Microsoft Teams până la data de 14.12.2020 și vor fi încărcate pe Facebook în ordinea trimiterii.
  • Perioada în care proiectele pot fi promovate și contorizează , ,  sau :
    • 15-20.12.2020
  • Selecția celor cinci proiecte se va realiza duminică 20.12.2020. În funcție de numărul de , ,  sau primite vor fi selectate primele cinci proiecte. Sponsorii decid cărei echipe doresc să-i ofere premiul.
  • Felicitarea cu cel mai mare impact (, ,  sau ) va fi COVER pe pagina de Facebook a facultății #ACIEE pe perioada sărbătorilor de iarnă.
  • Pentru a vă înscrie trimiteți pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
    • În caz că sunteți singur numele dumneavoastră, specializarea, anul
    • În cazul unei echipe numele echipei și a participanților acesteia (specializarea și anul)

Sponsorii concursului sunt :

  1. Restaurant Acquarello – oferă produse cu specific italienesc gătite cu iscusință de bucătarii dedicați
  2. CreativeArt - Photo Studio – oferă o ședință foto în studioul decorat în tonuri de auriu și alb, multe luminițe și brad, studio în care se sărbătorește bucuria de a fi sănătoși, familia dragă, nașterea Mântuitorului și încrederea într-un viitor mai luminos.
  3. Florăria Dalia Floral – oferă cu drag aranjamente florale, unicat, realizate cu migală, cu energie pozitivă, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Pasiunea și inspirația cu care sunt realizate se regăsește în fiecare!
  4. Braseria Natur – oferă vouchere care se pot folosi la achiziția produselor delicioase de patiserie sau cofetărie din locație
  5. Băcăniile Dasano – bucate cu gust autentic, 100% naturale, ce provin de la mici producători români oferă un coș cu bucate tradiționale de Crăciun.